Vineri dimineață
În cuvintele din cartea din geantă pe care nu știu de ce o car după mine la birou, în turnurile Caucazului, în proiecții și în imaginație, în personajele mele
Să rămână undeva și să fie citite
Fiecare memorie / idee transmisă a trăit mai departe, crescând, modificându-se, călătorind cu caravanele, cu cetele, apoi cu bărcile. Cu cât cele comunicate au fost mai numeroase, cu atât a sporit avantajul grupului. Să numesc asta înțelepciune? Furișarea sinelui în colectiv?
Octombrie cu friptură de pui și piure de cartofi
Să îmi las inima să mi-o ia înainte călare pe corpul acesta schilod care mai poartă în el posibilitatea galopului
Închidem ochii și scriem, da?
Îți contorsionez trupul fără să te doară. Te înnod și deznod, marinărește, sigur pe mine, cu mișcări dibace. Mâna mea spirală în jurul coloanei tale vertebrale. Degetul îmi trece peste ea vertebră cu vertebră, îți simt forma osoasă. În mijlocul lor, nervii, purtând cu ei toate simțurile tale, toate instinctele de om. Toate senzațiile simțite vreodată de tine, fiecare atingere a vieții tale este în mijlocul meu.
Power, Lord
Atunci plec spre capătul lumii, mă știi la fel de bine pe cât îmi cunoști caii și corăbiile lungi, la fel de bine pe cât îmi cunoști gustul din buze, din degete, din vintre, ritmul inimii negre.
Preludiu
vom ofta nerăbdători și vom țipa unul spre altul cu buzele însângerate lipindu-ni-le , lingându-ni-le așa cum fac pisicile cu puii născuți, să ne spălăm trecutul, să rămânem goi și curați, orbi și frumoși, cu burțile rotunde în sus și brațele ridicate deasupra capului
Femeie în stepa tătarilor
Care e rostul acestora, vor întreba călugării în lanțuri, noi le vom răspunde că femeia aceasta de sub măselele și limba noastră
Turturea
să te privesc cum îți iei zborul dintre sânii tăi Pe o plajă între Mangalia și Bulgaria unde stăm și vorbim despre orice Mușcând dintr-un porumb fiert moale și dulce Care îmi amintește de gustul buzelor tale Pe care astăzi sunt norocos fericit să îl cunosc Să te privesc cum zbori liberă deasupra oamenilor, încrezătoare […]
Era vorba să îți scriu
Nu poți să iubești pe altcineva cu adevărat neiubindu-te pe tine. Vei sfârși zicând înciudat „ce te-aș mai fi iubit”, ca și cum iubirea asta ar fi condiționată de cine știe ce circumstanțe complicate.
Joaca de-a păsările negre
Din când în când, îmi bate la geam cu ciocul ea, femeia cu chip de înger și aripile reci, umede, atârnate leneșe pe spate. Îmi spune lasă-mă să intru, să mă întind așa cum m-ai știut - lascivă și multă pe întreg tavanul, din pânza de păianjen a unui colț până în pânza de păianjen a celuilalt colț, să te privesc hulpavă în vreme ce îți întunec orizontul cerurile inima, hai să ne jucăm din nou, îmi spune, hai...
Cișmigiu
Să stau aici, să trăiesc prezentul cu tine, să ne danseze inimile în locul ăsta marginal, ascuns, în capătul celor mai îndepărtate provincii ale imperiului, să te descopăr idee cu idee în vreme ce porumbeii ciugulesc firimiturile rămase în urma pașilor noștri, secvențe din trecutul tău pe care nu am apucat încă să le diger. […]
O inimă cu ochi
Ehe, dacă aș fi fost eu Furnea acum, nu aș mai fi scris nimic. Aș fi mâzgălit o inimă cu doi ochi curioși pe spatele unui pachet de Snagov și ți l-aș fi arătat zâmbind cu mândrie: uite ce am făcut!