Rubrica Ce scriu

Nu, prietene

eu trebuie să merg mai departe, eu încă sunt aici cu palmele zdrelite de ghimpi, murdar de noroi, eu trebuie să merg mai departe să înghit fiecare din morți ca un pământ rotund și neasemuit de întins, cu obrajii albaștri și verzi, eu trebuie să am grijă de cei ce există, să le spun că mi-e dor, să le spun că iubesc, că trăiesc

Negustorul de mătăsuri – capitolul 5. Boala

„Nu știu dacă ți-ai dat seama, dar prin mine se manifestă două feluri de puteri. Una luminată, Dumnezeu, și una întunecată”, i-a mărturisit într-o zi.

Vindecare

Mai întâi viața, purtând chipul vindecătorului ce a zdrobit piatra ascunsă în vintrele mele.

La porțile cetății

să mă zidesc, să mi se toarne aur și plumb, să mi se cânte, să fie jelit cel ce a fost și primit din soare sub soare cel ce voi fi

Masca de aur

zâmbetul tău voi fi eu, întotdeauna eu, de te vei afla în spatele zidurilor, de vei trece prin cele două porți ale orizontului, de vei renaște prin chipul meu vei renaște

O schijă în măsea

am ieșit repede de acolo, nu știu cum, am venit pe jos înghițind noduri în gât și gaze de mașini euro 4 și euro 3 doar schija nu am putut să o mai înghit, este o rană pe care o voi purta mereu

Refugiu în scoarța copacilor

poate în palma asta rece așezată pe fruntea fierbinte apoi pe piept deasupra inimii despre care se spune că nu doare, poate mă ajută să mă ghemuiesc pe scările metroului enervându-vă pe toți, silindu-vă să mă ocoliți

Dans în septembrie

realitatea se topește în tine, cu fiecare pas o porți ușoară ca un fulg așa cum te porți într-o seară ploioasă de septembrie, după ce ți-ai abandonat servieta în fața ușii rotative a unui magazin oarecare

plânsul îngerului căzut

postesc la masa vocilor dinăuntru ecouri rostogolite în hăul pieptului acolo unde se aflau cândva munții iată, acum e un țipăt de deznădejde, acum un strigăt de luptă al husarilor înaripați, acum plânsul îngerului căzut

Oraș în august

Străzile orașului meu dimineața în această vară apăsătoare în care căldura dansează cu mine, cel cu cafeaua în mână, care și-ar fi dorit să fie desculț.

Strâmbă lemne

sunt uriașul strâmbă lemne din inima pădurii de aramă

Zborul șoimului

zeul șoim care a strâns toate gemetele omenirii și le-a înghițit topite într-o cupă cu otravă cu ghearele împlântate în stomac și clonțul tăios în gâtlej