Dans în septembrie

învață-mă dansul acela de uitare
în care te învârți strigând – hopa!
și realitatea se topește în tine,
cu fiecare pas o porți ușoară ca un fulg
așa cum te porți într-o seară ploioasă de septembrie
după ce ți-ai abandonat servieta în fața ușii rotative a unui magazin oarecare
iar timpul rămâne acolo, învârtindu-se împreună cu oamenii,
învața-mă pașii dansului acela în care te lepezi de tot
și alergi cu fața udă urlându-i răsăritului de lună
eu eu eu eu!
pentru că luna sunt eu și răsăritul tot eu,
pentru că dansând vă cuprind și vă mestec și mă zidesc,
dansez și cresc și timpul crește împreună cu mine,
da, sunt un univers, sunt un uriaș cu unghere nevăzute de nimeni,
aici nu există uitare sau moarte,
aici fata de pe trotinetă va rămâne până la sfârșitul veacurilor
cu pantalonii ei bleumarin și cu zâmbetul ei cu tot.