Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

refugiu-in-scoarta-copacilor

Refugiu în scoarța copacilor

Dragos Serban

-

poate în palma asta rece așezată pe fruntea fierbinte apoi pe piept deasupra inimii despre care se spune că nu doare, poate mă ajută să mă ghemuiesc pe scările metroului enervându-vă pe toți, silindu-vă să mă ocoliți

lezginka-dans

Dans în septembrie

Dragos Serban

-

realitatea se topește în tine, cu fiecare pas o porți ușoară ca un fulg așa cum te porți într-o seară ploioasă de septembrie, după ce ți-ai abandonat servieta în fața ușii rotative a unui magazin oarecare

Dragos Serban Oras in august

Oraș în august

Dragos Serban

-

Străzile orașului meu dimineața în această vară apăsătoare în care căldura dansează cu mine, cel cu cafeaua în mână, care și-ar fi dorit să fie desculț.

Strâmbă lemne

Dragos Serban

-

sunt uriașul strâmbă lemne din inima pădurii de aramă

Zborul șoimului

Dragos Serban

-

zeul șoim care a strâns toate gemetele omenirii și le-a înghițit topite într-o cupă cu otravă cu ghearele împlântate în stomac și clonțul tăios în gâtlej

chihlimbar

Podoaba de chihlimbar

Dragos Serban

-

inima lăsată în urmă rămâne să dea din artere ca dintr-o coadă un câine naiv și prietenos, încă neînvățat cu bățul

stepa-dobrogeana-dragos-serban

Stepă dobrogeană

Dragos Serban

-

pe aici a trecut ideea de om iar depărtarea, așa goală cum e ea, fără vreo pădure pe dânsa, fără vreun reper spectaculos, s-a întins și s-a lăsat privită.

Inima împăratului

Dragos Serban

-

sfârșitul e aici, în vasul în care nu există decât frică sub forma întunecată a neantului

spiridon - dragos serban

Clopot

Dragos Serban

-

zidurile mele prefăcute în bronz între ele eu ca o limbă de clopot mi-am făcut cuib cu timpanele sângerânde

Batran - Shanna Bruschi

Singurătate

Dragos Serban

-

am învățat că echilibrul cel mai important lucru, că sensul este să ajung la capăt știind de ce am ajuns până la capăt lăsând în urmă noduri și împletiri

Dizolvare

Dragos Serban

-

Am să mă topesc încet în pietrele mele până mă voi face semn.

Scriere pe zidul dinspre răsărit

Dragos Serban

-

doar în ochii tăi ochii mei, deschise sunt pentru tine cele două porți ale orizontului, zboară, ți-am dat aripile mele de șoim păstrate de dinainte de a renaște om.