Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

marinar-gianni-strino

Drakkar

Dragos Serban

-

copilul chior cu obraz de granit sub pânzele albe departe călător stăpânul hoților, al negustorilor cinstiți, învățătorul de corbi, îmblânzitorul de vorbe, ascultătorul tăcut cu buze prea moi când sărută cu singurul ochi luminătorul puterii din spatele gândurilor, născocitorul de mări, făuritorul de bărci lungi cu securea cioplindu-se în chip de trunchi de arțar

steaua-maktuh-cartea-lui-azazel

Pulsar

Dragos Serban

-

De aici până aici există pulsarul meu (sic) botezat Mo.

cossack-lovers

Embrion

Dragos Serban

-

ce bucurie galopul, ce libertate stepa, cizmele înalte, inima ta, metronomul care ține laolaltă toată această alcătuire, eu ținându-te strîns la piept sub cămașa care de acum îmi flutură în vânt albă contrastând cu albastrul și verdele din biroul meu nemărginit căruia i-am dărâmat pereții sâmbătă să am loc să dansez cu tine

În căutarea timpului pierdut

Dragos Serban

-

nu mă interesează rujul tău și nici rimelul, sunt dumnezeul gol care își sprijină capul pe gleznele tale când ai ședințe pe zoom

carusel

Carusel

Dragos Serban

-

rădăcinile doar se simt așa cum doar câteva inimi se simt precum a ta, precum a mea, ne învârtim în același carusel pe locuri separate cu ochii unul la altul, e gălăgie și haos tu îmi interzici orice diminutiv

Improvizație

Dragos Serban

-

tragem cortina, ne retragem în valhala așternutului nostru, tu adormi cu fundul lipit de burta mea iar eu, cu mâinile pe omoplații tăi, caut cu degetele să aflu dacă ți-au crescut deja aripile.

stepa-dobrogeana-dragos-serban

Pântecul mamei noastre, stepa

Dragos Serban

-

aici suntem protejați în pântecele mamelor noastre unde ne-am despăturit întâia oară inimile, hrănindu-ne cu lapte de iapă limbile ne au gust de pământ și de iarbă

Lettre de recommandation

Dragos Serban

-

Cunosc prea bine jertfa și te înțeleg. Cu fiecare creație murim câte puțin, câte un strop, în timp ce stăm deasupra gâtului și contemplăm propria dezintegrare, luând notițe.

Vineri dimineață

Dragos Serban

-

În cuvintele din cartea din geantă pe care nu știu de ce o car după mine la birou, în turnurile Caucazului, în proiecții și în imaginație, în personajele mele

secretul-sinelui

Să rămână undeva și să fie citite

Dragos Serban

-

Fiecare memorie / idee transmisă a trăit mai departe, crescând, modificându-se, călătorind cu caravanele, cu cetele, apoi cu bărcile. Cu cât cele comunicate au fost mai numeroase, cu atât a sporit avantajul grupului. Să numesc asta înțelepciune? Furișarea sinelui în colectiv?

Dragos serban

Închidem ochii și scriem, da?

Dragos Serban

-

Îți contorsionez trupul fără să te doară. Te înnod și deznod, marinărește, sigur pe mine, cu mișcări dibace. Mâna mea spirală în jurul coloanei tale vertebrale. Degetul îmi trece peste ea vertebră cu vertebră, îți simt forma osoasă. În mijlocul lor, nervii, purtând cu ei toate simțurile tale, toate instinctele de om. Toate senzațiile simțite vreodată de tine, fiecare atingere a vieții tale este în mijlocul meu.