Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

Râdem la masă cu zeii

Dragos Serban

-

de mână cu mama tuturor mamelor, cea pe a cărei formă o intuiam în sângele meu vechi, în sufletul meu și mai vechi

Un stejar numit Alexandru

Dragos Serban

-

te-ai jertfit pe tine ție însuți, numai și numai așa vei crește, numai și numai așa vei învăța, viața ta, sinele tău, lăuntrul, acesta este secretul runelor, vei fi iarăși întreg.

marginea-lumii

Umbrele mele în stepă

Dragos Serban

-

dar eu sunt mai mult de atât, eu numaidecât mă jupoi de pe trupul său,am să caut șontâc un copac și am să stau atârnat de el nouă zile până are să îmi crească la loc carnea

freziile pentru tine

Renaștere

Dragos Serban

-

privește-le cu atenție și ai să vezi cum lujerul se apleacă
pentru a-și așeza cu un icnet floarea ca pe o cocoașă.

rustaveli

Negustorul de mătăsuri. Negocierea

Dragos Serban

-

Nu sunt profet să știu asta, dar e limpede că așa cum e acum nu poate continua. Cum se va schimba? Asta nu mai știu. Dar dacă schimbarea vine, ține ochii înainte, nu înapoi. De dinapoi vii, nu acolo e răspunsul. Răspunsul e doar înainte.

tyr-si-fenrir-john-bauer

Revolverul

Dragos Serban

-

sunt singurul adevăr din lumea aceasta ascuns cu viclenie undeva în mine trebuie să mă agăț de el trebuie trebuie adevărul sunt eu

fabian-perez-blonda

Cabală

Dragos Serban

-

să mă aplec și să îți sărut mâna dreaptă, apoi să o duc la frunte.

Edvard_Munch_-_Death_and_the_Child_(1899),_Kunsthalle_Bremen

Copiii mei să nu mă vadă cântând

Dragos Serban

-

copiii mei nu trebuie să mă audă cântând, nu trebuie să audă muzica, o zidesc în mine, o înghit ca pe otrava cu care m-am hrănit vreme de doi ani

clopot

Anul clopotului

Dragos Serban

-

ce caut aici in cupola aceasta de bronz

bautorul de absint

Dezmeticire

Dragos Serban

-

Să intri pe ușă acum

panza-de-paianjen

O pânză de păianjen

Dragos Serban

-

iată pustiul, îmi vorbește pânza de păianjen, aici a fost cândva o casă curată și vie, ce fericiți eram

eretic

Nu, prietene

Dragos Serban

-

eu trebuie să merg mai departe, eu încă sunt aici cu palmele zdrelite de ghimpi, murdar de noroi, eu trebuie să merg mai departe să înghit fiecare din morți ca un pământ rotund și neasemuit de întins, cu obrajii albaștri și verzi, eu trebuie să am grijă de cei ce există, să le spun că mi-e dor, să le spun că iubesc, că trăiesc