Sunt pe atât de trist pe cât poate fi cel rămas fără țară, deși eu nu fără țară am rămas, ci fără popor. Fără cei de lângă mine cărora să le înțeleg cuvântul, să le cunosc slova, să le simt trăirile, privirile. Din dezolarea asta a pustirii apartenențelor s-a născut prima speranță, venită împreună cu […]
am descoperit că visele sunt duplicitare, în ele nu există matematică, uneori nici în oameni, nici măcar în dimineți
oamenii mor, la fel și rudele lor, între dânșii dar nu moare fapta celor cu onoare, slava celui luptător.
În timp ce te ascult mă gândesc că demult, tare demult, ele erau aripi.
vremea topoarelor, vremea șpăngilor și a pavezelor rupte
Uite ce frumos rămâne în urma noastră, tată, și ce limpede în noi.
adevărul e că rămânem prizonieri lipsiți de timp dar cu ficatul în noi așa naivi, fără de cunoaștere; uneori, el e mai important decât inima, descompune amarul.
sunt om între cer și pământ pentru om.
Ra și tot ce am fost vreodată au fugit mâncând pământul lăsându-mă vrabie mută în mijlocul stepei mele întinse.
Doar tălpile zdrelite sunt dovada fugii. În rest, ceva mă ține aici. Durerile au dispărut. Vreau să mă trezesc. Viața fără vise e un vis.
instinctiv mă ascund în a fi țăran - singura ființă împăcată cu timpul
lasă-mă să fiu pasăre până îmi trece