Nu sunt profet să știu asta, dar e limpede că așa cum e acum nu poate continua. Cum se va schimba? Asta nu mai știu. Dar dacă schimbarea vine, ține ochii înainte, nu înapoi. De dinapoi vii, nu acolo e răspunsul. Răspunsul e doar înainte.
Nu știu ce am să fac după ce pleci. Nu am niciun plan. Mă voi scufunda în simfoniile lui Bruckner. Poate mă voi liniști, poate nu. Poate o voi lua razna. În orice caz, voi căuta dreptatea.
sunt singurul adevăr din lumea aceasta ascuns cu viclenie undeva în mine trebuie să mă agăț de el trebuie trebuie adevărul sunt eu
să mă aplec și să îți sărut mâna dreaptă, apoi să o duc la frunte.
Iubitei mele i-au crescut ghimpi și numai obrajii i se mai îmbujorează a petală spre a-mi aduce aminte că este un trandafir. În numele tău mă adăpostesc, Doamne, privește-mă cu ochii mei în ochii mei Ei și ce dacă într-o dimineață nu m-aș mai teme de irațional și m-aș lăsa dus de zbor? … Să […]
Durerea constantă te poate duce în punctul în care ea este înlocuită de derută. Nu mai știi cine ești pentru că simțurile îți sunt amorțite, percepi doar un gol, un hău. Inima se ascunde. Inima, această ciudățenie etimologică, aleasă de români din anima, latinescul suflet, spre diferență de corazon, core, coeur. În ziua plecării ei […]
copiii mei nu trebuie să mă audă cântând, nu trebuie să audă muzica, o zidesc în mine, o înghit ca pe otrava cu care m-am hrănit vreme de doi ani
ce caut aici in cupola aceasta de bronz
iată pustiul, îmi vorbește pânza de păianjen, aici a fost cândva o casă curată și vie, ce fericiți eram
eu trebuie să merg mai departe, eu încă sunt aici cu palmele zdrelite de ghimpi, murdar de noroi, eu trebuie să merg mai departe să înghit fiecare din morți ca un pământ rotund și neasemuit de întins, cu obrajii albaștri și verzi, eu trebuie să am grijă de cei ce există, să le spun că mi-e dor, să le spun că iubesc, că trăiesc
„Nu știu dacă ți-ai dat seama, dar prin mine se manifestă două feluri de puteri. Una luminată, Dumnezeu, și una întunecată”, i-a mărturisit într-o zi.