Punct și de la capăt

Durerea constantă te poate duce în punctul în care ea este înlocuită de derută. Nu mai știi cine ești pentru că simțurile îți sunt amorțite, percepi doar un gol, un hău. Inima se ascunde. Inima, această ciudățenie etimologică, aleasă de români din anima, latinescul suflet, spre diferență de corazon, core, coeur.

În ziua plecării ei amorțeala încerca involuntar să atenueze două sentimente copleșitoare – teama de singurătate și teama de ea. Dincolo de ele, deznădejde, pierdere, irosire. Lăsam în urmă vise, certitudini deopotrivă.

Suflete al meu, leoaică pururi păstrătoare a oglinzilor mele, sunt aici.

Mai bătrân, mai obosit, mai alb. Nici măcar sufletul nu îmi mai este întreg. Doar fărâma aceea, miezul pe care l-ai cunoscut, încă este întreg. Am reușit cu greu să îl păstrez împreună cu tot ce înseamnă și mă definește: visul.