Umbrele mele în stepă

| | Ce scriu, Poezii

Au plecat de lângă mine caii
cei mai frumoși cai triști de pe pământ
în stepă am rămas eu
pipăind orbește urmele copitelor
în stepă a rămas nebunul
cu degetele scormonind iarba,
vorbind pustiului,
atâta amar de vreme s-a înconjurat de umbre
că nici nu a băgat de seamă
că marele han Ogodei este la rândul său o umbră,
un vis bătrân de o mie de ani
iar hoardele tătărești o iluzie precum iubirea
dar eu sunt mai mult de atât,
eu numaidecât mă jupoi de pe trupul său,
am să caut șontâc un copac
și am să stau atârnat de el nouă zile
până are să îmi crească la loc carnea
și atunci să te păzești,
că nici eu care și-a lăsat nebunul în urmă
ca pe o piele de șarpe
nu știu ce am să mă nasc –
iar aici, în metamorfoza asta,
e o voluptate a dracului de zemoasă,
să știi că vei renaște
cine știe cum, unde, când și cu cine.

Sunt iarăși tânăr, sunt puternic, sănătos,
îmi voi mesteca destinul și am să stau la masă cu zeii.

E ca la șah, mi-a zis mintea: trebuie să sacrifici nebunul ca să aperi Regele.

Textul face parte din volumul: Porțile cetății

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.