Luminație
În vremea aceea, te va purta rotundă în carele de aur deasupra orașelor din răsărit și apus, iată, pământurile mele, iată, poporul meu, iată, înțelepciunea celor ce se schimbă dar nu pier.
trecut
Țin atât de mult la trecut pentru că, alături de conștiința mea, doar el este o certitudine.
Stavros
Iată-mă din nou aici, în fața stâlpului negru pe care se sprijină lumea știută, cel fără umbră pentru că umbra e el.
Suntem puternici
clipa adormirii, cea în care suntem de-a binelea singuri - o știți, cea a dezbrăcării de rațiune, faimoasele momente ale vulnerabilității când corpul rămâne chircit iar universul devine unul măcar că în pat sunt doi, clipa adormirii în care ne retragem așa cum se retrag la adăpost girafele să nască
Întrebările
Poate că fug de mine. Și mă trezesc iarăși de data asta eu, eul amintirilor și al gândurilor mele. Mă trezesc râzând, oarecum liniștit, cu certitudinea că în universul celălalt nu există întrebări, ci numai curiozitate.
Aceste tălpi
da, trebuie să tac cu ochii aplecați să îmi văd picioarele mulțumit să știu că ele m-ar fi putut oriunde, în bucătării mici în marginea unei livezi, în sălile înalte cu tavanul boltit unde am băut la masă cu zeii, în case, în oameni, mai ales în oameni
Pietre vechi
Pierdut între pietrele mele vechi cărora le desenez aripi.
Deal
un singur om m-a văzut așa și mi-a spus că aș fi o insulă, eu am dat alene din coadă dispărând în mine ca un pește bătrân.
Plajă
copii pentru care realitatea e un caleidoscop reflectat în culori pastelate, bătrâni cu ochii închiși nemișcați trăindu-se pe dinăuntru consumând tot ce mai e de consumat printre amintiri și prezentul, mereu prezentul
Suflet copac
l-am privit pe frunte îi scrisesem tu nu vei pleca niciodată de aici numaidecât am albit și nu am mai fost copil ci copac
Ulise
trebuie să rămân treaz în aerul ăsta umed sufocant ținându-mă strâns de ideea că dacă mă voi scufunda trebuie neapărat să duc cu mine ceea ce știu, să nu uit nimic, să îmi port toată lumea în piept și să o răsuflu dincolo, să se mai nască o dată.
copiii să copilărească și să-mi zică acasă
învelește-mi, Doamne, inima cu tablă ca pe o casă nouă de gospodar. fă-mă sat într-o câmpie prăfuită, să se ridice salcâmii din colțurile mele. să se nască din mine oamenii și apoi să plece, fiindu-le dor. alții să se vină și să se ridice, copiii să copilărească și să-mi zică acasă.