Suflet copac

acum multă vreme mi-am smuls din piept sufletul,
eram copil pe atunci,
și l-am crestat adânc pe frunte
cu o cruzime naivă
cum doar copiii pot avea –
l-am aruncat după aceea în fața mea
și sufletul însângerat a înmugurit
apoi a prins rădăcini chiar acolo
țintuindu-mă și pe mine pe pământul acela
l-am privit
pe frunte îi scrisesem tu nu vei pleca niciodată de aici
numaidecât am albit
și nu am mai fost copil
ci copac