Deal

în fiecare dimineață îl urc.
înviorat, aproape cu totul în realitatea parcului
cu leagăne pustii, cu păsări, cu alei
toate sunt ale mele, le cunosc de 40 de ani,
copacii au crescut împreună cu mine
doar dealul e neschimbat.
un deal, ca toate dealurile,
o diferență de nivel care e aici de când lumea
împărțindu-ne, în funcție de punctul de observație,
între cei de sus și cei de jos.
apoi, în fiecare seară îl cobor.
mă întorc cu voluptate în smârcurile Colentinei,
aparent asanate, cu apele înșelător mărginite de taluzuri de ciment.
în fiecare seară mă scufund mulțumit gândindu-mă –
și azi am fost pe deal.
între oameni tramvaie trotinete telefoane,
claxoane trotuare coșuri de gunoi pereți de sticlă,
am băut cafea și am vorbit despre prezent
despre un pic de viitor
adică mâine poimâine și săptămâna viitoare,
păstrând însă cu sfințenie secretul solzilor mei,
cei care m-ar putea da de gol dacă mi-aș dezveli spinarea,
noaptea doar ea se mai vede din mine
când plutesc liniștit în tot ce a fost,
un singur om m-a văzut așa și mi-a spus că aș fi o insulă,
eu am dat alene din coadă dispărând în mine
ca un pește bătrân.