Ulise

fiicele pământului mi-au spus
tu de fapt trăiești într-un basm
nopțile îți sunt mai vii decât zilele
visele mai luminoase ca diminețile
binele învinge mereu,
m-au încredințat.
eu le-am întrebat ce înseamnă binele
în lumea mea mărginită de bălți acoperite cu stuf,
smârcuri de netrecut prin care ochiul omului nu poate cerceta.
ce e binele ăsta de care se leagă toți și îl pomenesc?
eu trebuie să rămân conștient
aici dincolo de mlaștinile adânci
eu trebuie să rămân conștient
să mă ciupesc
pas după pas
să nu mă înghită
merg
în timp ce fiicele pământului îmi șoptesc că sunt basm
că pot fi cine vreau eu
zmeu, pricolici, spiriduș
că binele învinge mereu
nu
nu
nu îmi spuneți voi mie ce este binele
el vine de după stuf în viața mea
nu poate fi văzut
eu trebuie să rămân conștient
atent, pas cu pas,
îmi acopăr urechile cu palmele
dacă n-aș fi prevăzător mi-aș scufunda capul în baltă
să îmi păstrez conștiința curată
dar nu
nu am încredere în apele stătătoare
eu merg
pășesc atent îndreptându-mă spre izvor
trebuie să rămân treaz
în aerul ăsta umed sufocant
ținându-mă strâns de ideea că dacă mă voi scufunda
trebuie neapărat să duc cu mine ceea ce știu,
să nu uit nimic,
să îmi port toată lumea în piept
și să o răsuflu dincolo,
să se mai nască o dată.