Copiii mei să nu mă vadă cântând

nu vreau decât să cânt,
să cânt toată durerea acestei lumi ghemuită azi în stomacul meu
dar buzele îmi sunt mute, strânse, albe, amorțite,
muzica mea nu vrea să iasă decât prin colțul ochilor
prin scrâșnetul măselelor
și nu o pot lăsa, nu,
copiii mei nu trebuie să mă audă cântând,
nu trebuie să audă muzica
o zidesc în mine,
o înghit ca pe otrava cu care m-am hrănit vreme de doi ani
ce ai, tati,
uite mi-a intrat ceva în ochi,
niște praf de la cimentul ăsta
tata muncește în grădină,
tata nu cântă, nu,
tata este puternic
așa cum trebuie să fiți și voi,
totul va fi bine.

tata va înghiți această otravă fără să poată cânta,
el se va lupta cu demonii cu chip de înger
pe tăcute, pe mutește,
o va face sec
în ascunzișul pieptului său zdrobit
și va ierta în cele din urmă