Ce scriu

Prima poezie am scris-o în clasa a doua și este singura pe care o știu pe de rost. În clasa a cincea am început să scriu texte mai lungi, culminând cu o continuare a romanului Omul invizibil al lui H.G Wells, pentru că am fost dezamăgit că eroul principal moare. Scrisul a devenit însă un obicei abia prin liceu când pentru mine, tăcut și introvertit, reprezenta singurul mijloc de a-mi exprima anumite stări.

Astăzi scriu pentru că nu găsesc că aș avea altceva mai bun de făcut și pentru că mă fascinează cuvintele. Dacă l-aș alege pe cel mai frumos, aș spune că acela este „lu crai”, ceea ce în dialect salentin înseamnă „mâinele”. Asta pentru că „ieriul” nu mai contează decât ca istorie și pentru că ce este după mâine este doar vis. Lu crai este singura construcție cu adevărat palpabilă a prezentului iar expresia a trăi de azi pe mâine ascunde o nobilă înțelepciune, dincolo de sensul peiorativ pe care i l-au atribuit oamenii.

psalm

Durerea

Dragos Serban

-

lasă-mă să fiu pasăre până îmi trece

A fi om, vrabie

Dragos Serban

-

A încerca din toți rărunchii să iubești ceea ce instinctul spune că e de neiubit.

58-raiul-din-bobul-de-orez

Grai

Dragos Serban

-

tu trebuie să înțelegi că eu sunt aici pentru cuvinte, pentru tine, pentru casă, limba aceasta sunt eu învățată așa cum se învață limbile, din bunici în nepot.

Odă omului

Dragos Serban

-

Omul să se învețe întâi și întâi pe sine. Să se înțeleagă, să se pipăie pentru a se încredința că există.

libatie norsa

Berserk în doi

Dragos Serban

-

Apoi ne vom îndura noi de noi înșine după ce aprigi am purtat pe umeri piele de soartă și o vreme ne-am fost potrivnici.

cal-turn-cecen

Templul cailor

Dragos Serban

-

această lume locuită de mine în trup de călugăr, mărginită de coloane de marmură bătrâne cât tatăl meu

Imperiu

Dragos Serban

-

Toate câte au fost încă sunt, doar eu mai rotund. Eu sunt lumea nepotului meu, Hulagu. Eu sunt tot.

Leandri

Dragos Serban

-

orașul african în care am căutat pe cineva, eu în chip de femeie

cal-turn-cecen

Turnurile

Dragos Serban

-

Mi-e dor de turnurile pe care nu le-am văzut niciodată, cele ridicate în mine cu greu piatră peste piatră în corpul acesta de cal care își rumegă oștirile ca pe iarbă.

Sâmbure

Dragos Serban

-

tocmai eu, cel ce mi-am lăsat organele ofrandă – toate în afară de ficat,
tocmai eu să înțeleg că lumea e un strugure prin pielița căruia se văd sâmburii

Adler_Biserica_Fundenii_Doamnei

Secvențe

Dragos Serban

-

Vreo cincisprezece copii, încolonați câte doi, cu câte o lumânare în mâini, însoțiți de o supraveghetoare. S-au înșirat de-a lungul trotuarului, așteptând drepți, soldățește, învierea.

Eu sunt o idee

prima zi

Dragos Serban

-

ultima zi din restul vietii mele