Să scriu și să văd cum literele se alungesc unele într-altele, nimeni să nu le cunoască înțelesul în afară de calul în burtă căruia mă ascund de viață. Doar el știe că ele sunt iarbă, o iarbă veche cât mine, stropită cu sângele nașterii mele și ale copiilor mei. Doar el știe că ele sunt […]
Dansul se trăiește în afara clipei. Învățații nu pot măsura dansul, așa cum nu pot măsura viețile. După care oca să le cântărești? După zile trăite? După suma gândurilor? După câte și mai câte a simțit? După numărul de cuvinte rostite? Viața și dansul sunt lipsite de cronologie. Nu au început și nici sfârșit, precum […]
Eu dansez așa, răstignit între stele, între graiuri omenești iubind omul.
În mintea cât un degetar a puiului de vrabie, nu există greutate mai mare decât viața.
În prezent, așa cum spun terapeuții, trăiesc. Buza rece a unei sticle de bere, buzele tale calde, vocea câte unui abîh care se consideră rus acompaniat de acordeon în parcul central din Nalchik. Pisicile mele calde, blana sub degetele mele, aerul cald suflat dinspre șemineu. Viața în provincia rusească pare să fie o viață bună. […]
Poate evangheliștii ar fi trebuit să înceapă așa cartea: bucuria e numai și numai în cele din urmă.
Vedeți dumneavoastră, nu are să mai fie bine.
Iar eu imediat mă revolt, futu-ți datoria mamei tale de stat parșiv, cu cine te-a ales.
Întotdeauna voi vorbi ceea ce trebuie iubit. Până ce ultima apăsare a acestui timp mă va îndreptăți să spun gata.
Tot ce rămâne în urmă e pubisul tău lepădat de peri. Cu gustul tău pe limbă cânt la pian nebunește uvertura din Apusul lui Paliashvili. Georgia apune, viața e pe sfârșite. Totul are să înceapă din nou aici, la poalele Caucazului. Un cal aleargă pe țărmul mării negre, alb și subțire ca un ghepard.
Mergeam ținându-ne de mână și îmi era dor de soarele Arabiei, cel veșnic și vindecător.
Iar tu te vei da, așa cum mi te-ai dat sute de ani de fiecare dată gâfâind sub greutatea mea