Vrabie cu postav verde

Vezi tu, eu mereu am fost un pui de vrabie de fapt.
Îmi acopeream fragilitatea pufului abia mijit cu iluzia mantalei grele de ofițer.
De câte ori vântul mă mai izbea de câte un perete între blocuri, mă ridicam și ordonam cu pliscul scrâșnind:
Drepți! Drepți, grijania și cristosul mă-tii, drepți!
În mintea cât un degetar a puiului de vrabie, nu există greutate mai mare decât viața.
O viață de postav verde, cu nasturi strălucitori de alamă, căreia când și când îi ridic gulerul, scuipând pe trotuar, ciripind vorbe grele în felurite și neasemuite graiuri.