Dans cu postav verde

Mă agăț de dans, de cuvinte și de idee.
Ce bucurie mare când un soldat își aruncă cât colo automatul, sticla de votcă și prinde să danseze pe vârful tranșeelor.
Acela este liber.
Acela este este mântuit.
Pentru că tocmai a renunțat la cele lumești și a intrat cu surle și trâmbițe în timpul imemorial al ideilor îngemănate de cântec.
Cu fiecare cuvânt nou învățat mi se mai deschide dinainte o stea.
Cu fiecare mișcare, străbat aleapte drumuri necuprinse de mintea omului.
Nu mai sunt aici.
Sunt agățat în Calea Lactee ca o crucificare la care astronomii se închină.
Acela este liber și mântuit, rostesc învățații.
Așa dansez eu, răstignit între stele, între graiuri omenești iubind omul.
Așa dansez eu între cuvinte noi, fiecare din ele un suflet mic.
Sufletele, ca stelele. Unele se trec, altele se nasc. Doar dansul e de când lumea, idee.