Dragoş Şerban în Să scriu și să văd cum literele se alungesc unele într-altele, nimeni să nu le cunoască înțelesul în afară de calul în burtă căruia mă ascund de viață.
Doar el știe că ele sunt iarbă, o iarbă veche cât mine, stropită cu sângele nașterii mele și ale copiilor mei.
Doar el știe că ele sunt iarbă, că eu iarbă cu ele am fost și că nimic în lume nu are vreun rost ci numai și numai iarba aceasta veche care îți sprijină capul când cazi.
Sunt iarbă, rostule, sunt cal, sunt cuvânt și literă alungită neînțeleasă și încă verde sunt, zborule.
Te-am auzit cum crești.