Tu trebuie să trăiești în prezent, omule

În prezent, așa cum spun terapeuții, trăiesc.

Buza rece a unei sticle de bere, buzele tale calde, vocea câte unui abîh care se consideră rus acompaniat de acordeon în parcul central din Nalchik.

Pisicile mele calde, blana sub degetele mele, aerul cald suflat dinspre șemineu.

Viața în provincia rusească pare să fie o viață bună. Țigările sunt ieftine. Alcoolul, și el. Parcul central nu e aglomerat.

Un băutor iubitor de pisici ar fi fericit, are tot ce îi trebuie fără să ii pese de exteriorul guberniei.

Dar un om? Mai sunt eu om, lăsând în urmă familia din Tbilisi?

Taci, îmi răspund, îmbărbătându-mă cu încă o gură de bere ieftină.

Tu trebuie să trăiești în prezent, omule! Așa spun toți terapeuții. Nu doar cei ruși, ba chiar și germanii sau francezii!

Auzind eu că până și terapeuții germani spun așa, devin ascultător. Așa e, îmi zic.