Gânduri în Constanța

| | Ce scriu, Proza

Niciodată nu m-am simțit mai liber decât atunci când nu am mai avut nimic. M-am trezit cu gândul acesta, cu care am fost de acord inițial, în vreme ce mă spălam pe dinți. Apoi, treptat, sorbind din cafeaua proaspătă, am decis că există nuanțe.

Nu a existat cu adevărat un moment în viața mea în care să nu am nimic. Proprietățile materiale au fost mereu compensate de cele fluide, din interiorul meu. Speranța, bunăoară. Iubirea. Disperarea, furia surdă. Întotdeauna m-am avut pe mine, mai rotund sau mai colțuros. Pe această fundație, a omului care își dorește să trăiască, celelalte nu au întârziat să apară. Bani, oameni, întâmplări.

Eu trebuie să trăiesc, îmi spuneam. Altfel, ce folos? Ce sens să aibă toate acestea? Chiar și în anii în care neantul a înghițit această dorință, ani în care am trăit ceea ce am numit mai apoi netrăirea.

Viața cronologică, seacă, în care după secunda următoare este ceva, dar nu mai contează ce pentru că ești ocupat să tragi aer în piept, iar asta poate fi atât de chinuitor.

Un șir de secunde mecanice în care gândul nu mai vine din eu, din eul acela sănătos, capabil să ia decizii, să judece, să intuiască. În loc de izvorul limpede și vesel, cu un curs trainic și echilibrat, din eul bolnav ieșeau gândurile umori – încete, stătătoare, putrezind unul într-altul. Gândurile care veneau și nu mai plecau, în ciuda eforturilor conștiente. Îmi amintesc cum îmi duceam palmele la urechi zicând – lalele, lalele galbene, cai verzi, ibrice și polonice, orice altceva în afară de voi. Retrăind trauma, iar și iar, rațiunea conștientă că o parte din minte se automutilează intervenea și încerca disperată să îmi servească imagini aleatorii. O lalea galbenă. Un ibric argintiu.

Uneori funcționa, alteori închideam ochii și lăsam să se întâmple din nou, tremurând de frig învelit cu o pătură în mijlocul verii, până adormeam și mă trezeam ca dintr-o beție cruntă. Pentru ca a doua zi procesul să se reia.

***

Îmi e dor de tine. Închid ochii, îți văd sânii, pielea transpirată, mirosul tău peste fața mea. Îmbrățișări. În Santa Barbara o femeie necunoscută mă privește de pe un balansoar în formă de ou. Primul război al opiului a început în 1839, apoi tratatul de la Nanking. Îmi este teamă că într-o zi voi muri așa, încolăcit în jurul propriilor mele frici. Dacă frica ar fi o lalea? De aceea vreau să îmi cumpăr o sabie cercheză, să o strâng la piept în vreme ce închid ochii. Îți văd sânii, stomacul încordat, îți simt unghiile înfipte în pielea pieptului meu. Aseară te-am visat, mă priveai. Ce ar fi dacă aș bea o gură de cafea, cât rău poate să îmi facă? Am poftă de o gură de cafea. Uite un ibric, acest ibric. Oare ce o mai face Laurențiu, prietenul meu ajuns inginer agronom? Este o toamnă lungă, încă se mai pot face arături.

***

Alteori, locul gândurilor, al oricăror gânduri, era luat de o talpă de bocanc greu care îmi apăsa creștetul. Acela era momentul în care totul înăuntru era sufocat. Rațiune, gând, subconștient. Deveneam o mașinărie de pompat sânge, de oxigenat țesuturi răsuflând agitat. În astfel de stări spuneam, apoi, că nu viața m-a îngenuncheat, ci eu pe ea. Pentru că de cele mai multe ori prezentul în care se întâmpla asta nu avea nimic de a face cu talpa aceea de bocanc, ea venea din mine, de undeva din trecutul zidit în ungherele minții; pesemne acolo, împreună cu trecutul, ascunsesem și ființe, părți din mine jertfite, zidite de vii, fără putința de a se exprima.

Iar eu vin astăzi și spun că niciodată nu am fost mai liber decât atunci când nu am mai avut nimic? Nu. Acestea sunt truisme pe care le citești în tramvai, să treacă timpul. Viața este infinit mai complexă iar eu nu pot fi decât recunoscător pentru că am avut șansa să văd și lumină și întuneric. Am fost în iad și m-am întors doar ca să mărturisesc că iadul nu există, este o închipuire. Iadul este mereu în noi. La fel și raiul. Viața mea și, cred, viața în general, este alcătuită din nenumărate nuanțe de griuri vineții.

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.