Hic sunt leones

| | Ce scriu, Poezii

Mă îmbrățișez cu diminețile reci cu dumnezeii mei citadini de cafea solubilă cu vindecare cu certitudini cu rutine noi cu scaunele goale din 331 la ora nouă

cu trufie mă așez pe fiecare din ele, alți dumnezei mă înconjoară închinându-se către cel ce umblă cu demonii țintuiți în lemnul de paltin din care mi-am cioplit destinul cu dinții și cu unghiile

m-am ridicat demult la cer cu spinarea împodobită cu degetele demonilor pe care azi îi târăsc după mine în chip de podoabă da, sunt dumnezeul dumnezeilor din autobuzul 331 care merge dimineața la serviciu împodobit cu trofeele cumplitelor lupte celeste cu răni și pene lipsă în aripi atotputernicia vine cu sacrificiu – eu, jertfit de mine mie – de fiecare dată când m-am îndreptat spre marginea lumilor cunoscute

cutezanța de a ieși de pe hartă, voluptatea necunoscutului, credința în orizont și în marele cer albastru, iată interiorul meu atotcuprinzător din care și în care voi renaște de fiecare dată în pofida aparenței de om cumsecade așezat pe un scaun în 331 cu ochii pe geam sau pe furiș la sânii tăi

Textul face parte din volumul: Porțile cetății

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.