Descompunerea durerii

| | Ce scriu, Poezii

uneori mă privește lung chipul meu alb
cu ochii atinși de ceea ce se află dincolo de durere:
vremelnicia trăsăturilor, rostul bătăilor inimii în galop,
lingurița de cereale cu lapte pe care mă forțez să o înghit
descompunând-o în elemente chimice, mai întâi,
în idei și în sensul ideilor, mai apoi,
în vreme ce o mestec nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva am eșuat
mai mult sau mai puțin voit în acest (răs)timp care îmi este dat
și întrebându-mă eu aceasta numaidecât din spatele chipului alb
sare cu cămașa descheiată tânărul de douăzeci de ani –
hai, futu-ți nația și grijania mă-tii, hai, trage,
asta a fost tot? hai, trage, să terminăm odată,
apoi vine celălalt, visătorul, lăsându-se purtat cu voluptate
de ceea ce se află în spatele durerii,
apoi un altul care calculează sec miligrame de substanță activă,
care măsoară tensiuni și judecă efecte considerând anatomia
învelișul de netăgăduit al conștiinței de sine,
se perindă toți prin tunelul acesta în care zborul este anihilat
de chipul meu alb care mă privește lung
și de copilul care mă întreabă
de ce cădem, tati?
iar eu încerc să îi explic că în universul acesta
nu există nici zbor nici cădere
ci numai și numai mișcare.

Textul face parte din volumul: Porțile cetății

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.