Mordrien

Țărmurile pe care nu le cunosc.
mările mele.
vinci, cabestan, troliu.
închid ochii până la sânge și le văd:
ultimul vis, ultimul personaj al visătorului,
ultimul gând, cea din urmă sete.

Îmi doresc o moarte liniștită, încărcată cu vise.
Se spune că dacă nu visezi atunci când mori, nu te mai întorci.
De aceea mă agăț cu palmele astea bătătorite de gânduri ca de o parâmă,
funia mea împletită din cuvinte vechi și cusută de inimă;
trag de ea și îmi tresaltă în vene
parâmă și sânge, cuvinte și sete,
gând, gând, gând,
valuri, valuri, valuri,
închid ochii până la sânge și văd

dincolo de mări este o mare și dincolo de ea altă mare,
dar cine să înțeleagă absurdul iubitorului de vânt Mordrien,
al scormonitorului în infinit și nemărginire,
cel care înțelege doar cuvintele în grai necunoscut
știind că ele, numai ele, fiicele necunoscutului,
îi sunt sarea pământului

fără sens, fără ambiția luptătorului,
doar liniștea celui care știe că se îndreaptă
oriunde.