Un stejar numit Alexandru

| | Ce scriu, Poezii

Sunt atârnat cu capul în jos pe cea mai de sus ramură a acestui copac
ale cărui rădăcini nimeni nu știe unde ajung
și mă privesc, de dinafara oaselor mele, cum îmi crește carnea la loc
cuvânt cu cuvânt, cuvânt cu cuvânt,
încă puțin, îmi șoptește stejarul,
mai ai atât de puțin până vei atinge desăvârșirea
iar atunci vei avea din nou trăsături,
te vei putea privi în oglindă,
îți vei putea zâmbi
și din toată vechea descărnare
va mai rămâne doar un semn mic pe obraz,
încă puțin, îmi șoptește stejarul pe care l-am botezat Alexandru,
te-ai jertfit pe tine ție însuți
numai și numai așa vei crește
numai și numai așa vei învăța
viața ta, sinele tău, lăuntrul
acesta este secretul runelor,
vei fi iarăși întreg
iar cei doi corbi vor veni, se vor întoarce în cele din urmă
aducându-ți în pliscuri ficatul
pe care atâtea sângeroase timpuri ți l-au sfâșiat vulturii,
îți spun că toate acestea au trecut
iar tu vei renaște în crengile mele ca într-un creuzet
în care amândoi topim aur
adevărat îți spun că vei coborî întreg, înțelept
și din lemnul meu vei păstra un toiag
pe care îl vei purta mereu
iar seara, pe el, se vor odihni cei doi corbi.

Textul face parte din volumul: Porțile cetății

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.