Duminică după-masă

Soare de mai într-o duminică după-masă.
Vecinii mei strigă și petrec bătând aprig din picioare
prinși într-o bătută oșenească,
eu tocmai am plantat o margaretă africană,
am tuns un arțar,
am udat grădina de legume
și am cules cireșe.

S-ar părea că e o aniversare,
tinerii stau veseli în fața porții și fumează.
Trec pe lângă ei cu margareta mea africană în pungă,
poate ar trebui să zâmbesc,
să le împărtășesc cumva fericirea
dar nu, merg absent și indiferent
gândindu-mă că trebuie să ud ardeii și roșiile,
nu mă pot baza pe prognoza meteo
și nici pe zâmbetele vecinilor,
viața îmi reamintește asta
așa cum a făcut-o ieri
când am trecut pe lângă alți vecini
aflați la un priveghi,
în fața unei porți deschise,
ei, cum aș putea să zâmbesc în fața timpului,
ce nerozie să consider că azi e duminică după-masă
când pentru cineva a mai trecut un an,
pentru altcineva o viață,
instinctiv mă ascund în a fi țăran –
singura ființă împăcată cu timpul.