Noi

Noi, cei mulți, ne cerem timpul de a gândi zicând:
lăsați-ne să învățăm și cuvântul ăsta,
poate vom afla în cele din urmă ce înseamnă sufletul sau inima,
dați-ne drumul, luați-ne organele dacă le vreți și apoi eliberați-ne
vom fi liberi, vom fi liberi să ne visăm frica
o vom privi țipând și fiecare o va vedea
în chip de porc cu ochii negri,
în chip de mamă prăbușită gemând lângă un scaun rupt,
în chipul gândului „de acum sunt singur”
și nu vom înțelege nimic,
de ce oare?
pentru că noi nu înțelesul fricii îl căutăm,
nu.

Noi, cei mulți, vrem să aflăm ce e sufletul sau inima,
să învățăm cuvinte vechi, să gândim, să gândim,
spunem curajoși că ne-am da organele pentru asta
precum Odin ochiul
dar adevărul e că rămânem prizonieri
lipsiți de timp dar cu ficatul în noi
așa naivi, fără de cunoaștere;
uneori, el e mai important decât inima,
descompune amarul.