Oraș în august

străzile orașului meu dimineața
în această vară apăsătoare în care căldura dansează cu mine,
cel cu cafeaua în mână, care și-ar fi dorit să fie desculț
printre corcodușele borhotite pe marginea trotuarelor,
dansul cu mașinile abandonate de-a curmezișul,
pe lângă ele s-au născut poteci semn că viețuitoarele există
și orașul mustește de viață nu doar pe marile bulevarde
ci și aici, în umbra duzilor și corcodușilor dintre blocuri
unde miroase a borhot, a cartofi prăjiți și ardei copți
semn că viețuitoarele există și, iată, se hrănesc,
doar eu merg merg merg merg, rar mă opresc să mai sorb din cafea,
să mai ocolesc câte o mașină,
să mai trag cu ochiul înspre geamul bucătăriei de la vreun parter
întrebându-mă cine și ce mai face de mâncare,
întrebându-mă cât va mai dura drumul,
acesta și drumul în general – al meu, al fiecăruia dintre noi,
întrebându-mă de ce abilitatea de a abstractiza ne-a făcut oameni,
de ce cuvintele sunt convenții prin care exprimăm idei,
întrebându-mă cine e fata cu pantaloni bleumarin și păr lung
care m-a depășit gonind pe o trotinetă electrică,
lăsând în urma roților o dâră parfumată de corcodușe strivite.