„Cum să fiu puternic când sunt atât de absorbit de ființa ei? Când am nevoie să o sorb, să o trag adânc în piept.” Ce paradox, mi-am zis citind. O doream atât de mult încât nu mai puteam să fiu eu în preajma ei. Evident că mă simțeam altcineva, dezgolit de atributele puterii de care […]
Închide ochii și privește atent, Ogodei, îi spune corbul. Ogodei îi închide și nu mai e singur în stepă, în el așteaptă înțepenite 99 de ființe, 55 albe și 44 negre.
trăiesc prin amintirile voastre despre mine, pietrelor, oamenilor, cailor.
Îmi amorțește mâna stângă, poate mor chiar acum din pricina unui accident vascular și las în urmă un text neterminat din care nimeni nu va înțelege nimic altceva decât că noi doi suntem un șir de întâmplări în alb și negru.
Te-ai așezat și ai coama udă și ochii plini și lapte cald. Îți curge miere pe obrazul lung atunci când plângi. Am să te încalec într-o zi și împreună vom stăpâni hoardele de aur.
Cum a ajuns pumnul acela rece în stomacul meu, întreb. Poate i-a mai crescut o mână inimii și îi atârnă inertă în mine.
E tulbure apa și timpul e lung, dacă asculți atent auzi vestalele cum îl intorc ca pe un maț de capră.
Într-o bună zi voi citi Lermontov. Într-o bună zi mă voi plimba singur prin Malu Roșu, să cunosc acel cartier așa cum voi cunoaște Rusia prin Lermontov.
Primul sorbea din cafea și înota în alcătuiri concrete precum ceașca, precum fereastra dreptunghiulară și felia de pâine albă așezată cuminte pe pervaz.
e atâta liniște în planul acela cu două dimensiuni, cu îmbinări și scame deasupra, le-am numărat, erau 23 de scame iar pe frunte îi simțeam reci degetele de la picioare cu unghiile date cu ojă albastră
când aveam șapte ani am auzit metalul cântând în craniul meu, prin os l-am auzit nu prin urechi și un medic chirurg mi-a spus că am avut noroc
În lipsa altor adeverințe, din toate întîmplările au mai rămas doar câteva idei. Ideea că ceva s-a petrecut acolo, că eram niște oameni printre care eu, că eram, că eram...