aș prefera să te îmbraci în alb în seara asta, să îți lași în ușă fusta neagră, bluza vișinie și să te înfășori în hlamida mea nepătată
Pleoapele nu îmi mai scârțâie a usturime când clipesc iar în plămâni schimbul de gaze se face cuminte ca o împărtășanie: poftim azot și oxigen, închină-te, acuma dă-mi oxidul de carbon.
Hai să mai trăim și vara asta, Șerbane, cu toate crengile în sus, mi-a strigat corcodușul în timp ce țineam strâns fierăstrăul în mână.
mi-ar plăcea să îmi faci și mie ordine mai întîi în dulap, după aceea prin viață
Pisica ei albă miroase a lapte și ofrande. Când îmi lipesc fruntea de pământ, uneori îl aud. Singura ofrandă sunt faptele tale, așa îmi spune. Soarbe din Mine dimineața ca dintr-un fagure și așează-te pe namazlîc mai bun, mai milos, mai iertător, așa îmi spune. Într-o zi, poate zeii se vor uni în Unul. Într-o […]
când toți vor câte un pic din mine și nu mă am destul, se întâmplă ca secundele să îmi atârne agățate de limbă cu gustul lor metalic și sălciu.
Cum să simți că aparții unui loc în care nu ai fost și cum să îți fie dor de cineva pe care nu l-ai mai întâlnit.
În fiecare dimineață intru în birou și mă așez pe scaun. În fiecare dimineață beau cafea cu cardamon dintr-o cană cu reni.
Georgia nu poate fi ucisă, pentru că are călcâiele scufundate în mare. Azi, sângerează din Osetia și Abhazia, așa cum ieri sângerase din Adjaria, cum mîine poate va sângera din Tușeti și Svaneti, dar ea va exista mereu.
atunci nu te vei mai teme nici tu de trăznet și am să îți sug laptele mai întâi din țâțe și după aceea din ochii tăi senini.
Cîmpul cu narcise este o stradă în cartierul Colentina pe care din când în când trece o furgonetă cu un șofer care strigă sa-ca-dat pământ de flori! pământ de flori!
orașul acesta ar putea să tacă și să se lingă mai întâi peste gură, apoi peste răni și peste dizabilitatea lui de a înțelege timpul pe străzi, altul decât timpul copacilor