E plin Bizanțul de vagabonzi și palicari, e gălăgie aici, fete oacheșe servesc rachiu și măsline, se fumează ciubuc și se joacă aprig.
Mica mea plajă, fîșie de nisip cu bucățele din eu.
Când vei veni, tu nici nu știi că numai glasul lui Gibrail îi va reteza aripile lui Azazel și îți va ierta copiii.
De ce în republicile foste URSS se vorbește rusa? De ce în vestul Africii încă se mai vorbește franceza? De ce în Transilvania etnicii români nu mai vorbesc maghiara sau germana? Cum a supraviețuit graiul aromânilor între atâtea imperii și națiuni balcanice?
Citesc istoria ca pe un bildungsroman în care timpul se schimbă iar omul rămâne imuabil. Într-o cafenea pe Lipscani trei prieteni vorbesc azi în șoaptă despre război.
Ce este libertatea? Cu cât vrei mai puțin, cu atât ești mai liber. Cu atât îți vei fi suficient și împlinit dacă libertatea nu ține de spațiu ci de gând. Die gedanken sind frei.
Sunt între oameni unii oameni fragili și subțiri. Ei se strecoară tăcuți peste marginile lumii, apoi se așază într-un colț și ascultă și țes.
Nu am aflat niciodată nici cine era Chioru, nici Malone, dar am învățat cum e să strângi tăcut din buze atunci când vezi în jur maidane și scrise pe pereți înjurături.
Despre fata îndrăgostită de pisici tărcate, de glezne și tălpi goale, de conturul miezului existenței sale pe care o numește „Ea”, de contrastul dintre verde și roșu, de albastru și suflete, de bufnițe și de timp.
Într-o dimineață oarecare am început să am diferite păreri - despre timp, despre Mahler și Brahms, despre Ucraina și Rusia, despre politică și Klaus Iohannis, niciuna despre tine.
E un fel de primăvară afară, pisicile au ieșit turbate pe ușă iar doi pițigoi mai slobozi la gușă zburliți și porniți le înjură și zbiară.
De-a lungul timpului, oamenii nu s-au omorât unii pe alții de capul lor, ci pentru că cineva le-a spus să o facă. Când nu le-a spus-o direct, le-a sugerat-o printr-o chestie interesantă numită propagandă.