Privarea de libertate – am fost condamnat să gândesc

Ce înseamnă de fapt privarea de libertate? Să stai cinci ani într-o pușcărie după ce ai furat? Să stai o viață pe altă planetă? Să te închizi într-un trai anost și lipsit de speranță într-o societate unde libertatea înseamnă să muncești ca să mănânci și să bei bere la doi litri? Să te izolezi într-o chilie din pădurile Neamțului, rupându-te de lumea asta și căutând doar dumnezeirea?

Sunt tot atâtea ipostaze ale omului și ale feluritelor sale libertăți.

Pentru unii, libertatea înseamnă – așa cum mi-a spus mai demult un client – „a fi potent financiar”. A-ți permite luxul, care lux este definit nici măcar de posesorul său, ci de alți oameni creatori de lux și de stil de viață. Luxul de azi nu mai este huzurul oriental, boieria de acum două secole, deși un element s-a păstrat: a fi boier nu înseamnă a fi lipsit de griji. Nu înseamnă a fi fericit. Nu înseamnă nici măcar a fi liber, deși pentru unii libertatea înseamnă lux.

Dar pentru alții libertatea poate să fie berea băută la o terasă ieftină sau în fața blocului. Sau ruperea de lume într-o peșteră în post și rugăciune, unde îl chemi pe Dumnezeu. Sau ruperea de o planetă și începerea unei noi vieți pe o altă planetă.

Și atunci, dacă asta este libertatea, ce este privarea de libertate? Pentru cei doritori de lux, absența lui. Pentru visătorii la Marte, pământul. Pentru bețivi, lipsa băuturii. Pentru pustnici, nimic.

Cu cât vrei mai puțin, cu atât ești mai liber. Cu atât îți vei fi suficient și împlinit dacă libertatea nu ține de spațiu ci de gând. Die gedanken sind frei. Nimeni, niciodată, nu îți va putea lua gândul și visul, nimeni niciodată nu ți-l va putea lua pe Dumnezeu, oricum l-ai numi și l-ai interpreta. Nimeni niciodată nu te va putea împiedica să te rogi, nimeni nu te va putea împiedica să visezi, nimeni nu te va priva de libertatea de a fi în stele.

Am citit acum trei ani povestea unui american pe nume Earl Pondexter. A fost condamnat la moarte pentru că la vârsta de 19 ani a împușcat în cap o bătrână pentru câțiva dolari și executat în 2009. Cu câteva săptămâni înainte de injecția letală, a spus: „Îmi închipui că sunt la ferma bunicului meu şi am grijă de animale, că asta sunt de fapt, un băiat de la țară. Dacă mă vor executa, mă voi închide în mine înainte şi nu voi şti ce se întâmplă, eu voi fi acolo la ferma mea de fapt.”

Omul ăsta a murit liber. Toate păcatele și le-a dus cu el mai departe, dar a murit liber. L-a privat statul american de libertate? Poate. Dar asta doar până la punctul în care Earl a descoperit ce înseamnă, de fapt, libertatea. Gândul, visul, conștiința. Realitatea sinelui, singura care contează.

Iar asta înseamnă că toate nevoile care cresc, cresc, care mereu înseamnă mai mult – o mașină mai scumpă, o casă mai mare, o excursie mai departe și la un hotel de mai multe stele – sunt de fapt gratii. Fiecare diamant atârnat la gât este un lanț. Fiecare rolex la mână este o cătușă și fiecare geantă prada o bilă pe care o târâi după tine. Devii sclavul lor, alergi după ele, tânjești crezând că ești liber.

Fiecare avem cătușele noastre, dar este atât de ușor să le sfărâmăm.

Mi-am dat seama de asta stând singur pe plajă acum două săptămâni și privind pescărușii. Nu am nevoie de o casă aici ca să fiu la fel ca ei, mi-am zis eu, cel care căuta să cumpere o garsonieră în Constanța.

Pescărușii ăia m-au condamnat să gândesc și să scriu asta.