Groapa lui Chioru

Îi privesc și îmi dau seama
că doar ei între ei, numai ei,
niciodată ei între noi.

S-au suit acolo unde sunt
pe scări din oase și oscioare –
ca într-o secvență din Povestea Porcului.

Îi văd cum dau ca să primească,
îi văd cum oferă ca să obțină,
îi aud cum vorbesc pentru ca alții să vorbească
și cum cer înapoi ce au dat
însutit.

Când eram copil,
în cartier exista un maidan sufocat de gunoaie:
groapa lui Chioru i se spunea
și mereu m-am întrebat cine e Chioru,
așa cum mai târziu m-am întrebat cine e Malone.

Nu am aflat niciodată
nici cine era Chioru, nici Malone,
dar am învățat cum e să strângi tăcut din buze
precum americanii pictați de Grant Wood,
un rictus puritan, sever și saxon
născut din ambiția unui copil
care a spus, cândva, trecând pe lângă groapa lui Chioru:
eu nu sunt dintre voi, nu îmi place lumea asta
și într-o zi o să mi-o fac pe a mea,
cu furca am să mi-o fac
și voi pleca.

Pictură de: Grant Wood