Am să topesc într-o zi timpul ca pe mierea ta albă în ceaiul de ficat al Venerei. Să mă ierți dacă vocea mea se va auzi hârjâită - timpul topit trece grrrrreu
Iubita mea citea, între timp, despre zeii Olimpului și îmi punea întrebări fără să știe că eu visez viitorul cu capul între coapsele ei.
într-o zi am să te privesc cu ochii sclipind de întuneric și n-am să mai gândesc n-am să mai simt n-am să mai fiu întreg ci numai miez și nepăsare și ce dacă
Hrana mea este acum imaterială. Am simțit nevoia acută să îmi schimb dieta din hrană în ideea de hrană.
plimbându-mă eu printr-un câmp de floarea soarelui cu ochii în pământ nu spre flori mi-am dat seama că îngerul avusese dreptate:
ca un zbor, ca o cădere, ca o ceașcă pe covor, ca un pumn de fragi cam scumpi luați duminică în obor
ultima geană de om de pe ochiul drept al ultimului om care în două picioare va mai simți nepăsător timpul ca pe un lucru deloc dureros
Aveam să fac zece zile pe jos sau trei călare, mă gândeam, căutând să ajung mai repede acasă.
Tocmai îi spuneam acestui înger luminos că ție nu trebuie să ți se sfâșie niciodată pieptul, poate doar ca să mă strecor eu acolo și să mă mir că tu porți o căpșună în loc de inimă.
Nu voi fi niciodată gelos pe oamenii din viața ta, ci pe tot ce ai trăit fără mine.
Înăuntru se mai simțea doar mirosul cald și amestecat al mulțimii care freamătă
pentru o perioadă într-un spațiu cu o singură voce și voință.