Primordial

în seara asta îngerul mi-a șoptit la ureche:

ieși iute dinăuntrul tău, ai scormonit în lucruri vechi
și praful se ridică de pe ele –
cu fiecare fir câte o idee care ți se va sui din stomac în inimă
și îți va zbura printre măsele

precum ideea de frică,
precum ideea de gelozie,
precum ideea de invidie,
precum ideea de a aparține

a consuma
a devora
a sfâșia

ieși iute pentru că ideile se hrănesc doar cu timp
și te vei trezi că ți-a rămas prea puțin
și nimic altceva de trăit.

am sărit din tren –
nici nu știu dacă ajunsese în stație –
și plimbându-mă eu printr-un câmp de floarea soarelui
cu ochii în pământ nu spre flori
mi-am dat seama că îngerul avusese dreptate:

uite, mi-am zis, pământul acesta deja a început să se crape
de la câte am simțit prea deodată,
dacă nu m-aș fi oprit s-ar fi căscat și ne-ar fi înghițit pe toți,
oameni, semințe și lujeri.