Înot sincron

Îngere luminos, o zână mi-a spus că m-am târât, cândva, cu o săgeată în piciorul drept.
Încă mai simt rana, înainte de ploi, ca pe o pecete a ceea ce am fost.

Ea nu poartă peceți.
Ea își poartă trecutul ca pe o temelie pe care se construiește,
se analizează, se șlefuiește și își tunde bretonul.

Pe ea nu o dor rănile, le-a lins așa cum mă linge și pe mine pe buze,
când vrea să îmi vindece cuvintele.

Cu mine vorbești, Șerbane?

Da, despre tine cu îngerii.

Tocmai îi spuneam acestui înger luminos că ție nu trebuie să ți se sfâșie niciodată pieptul,
poate doar ca să mă strecor eu acolo
și să mă mir că tu porți o căpșună în loc de inimă.

Îi spuneam acestui înger că tu vei reuși,
că te vei scrie, că te vei desena, că vei înota când ai chef,
că vei zbura dacă faci așa cu mâinile, cum te-am învățat.

Și că vei fi puternică și liberă așa cum înțelegi tu puternicia și libertatea.

Pe tine nu te voi lăsa să cobori la Fierbinți pentru că imediat vom ajunge la Giurgiu,
acolo unde nu am văzut trenuri în gară.

Vom ajunge la Giurgiu și o să te învăț să înoți în Dunăre împotriva curentului
iar eu o să mă țin după tine pe mal, din cetate în cetate,
până îți vei depune icrele la Turnu Severin.

Din când în când, îmi voi înfige ghearele în apă după tine,
ca un motan gras și tărcat.

Asta îi povesteam celui făcut din lumină, pe al cărui sex nu îl cunosc
la fel de bine ca pe al tău.