Cecenii nu pot să plângă decât pe dinăuntru, când se roagă
azi mi-am auzit pașii pe stradă, uitasem că îi mai am.
florile mele au vara mărăcini și primăvara bulbi otrăvitori. eu sunt o floare.
într-o zi, călăreții de pe antebrațul stâng vor pleca în galop de pe mine cu tot cu piele
într-o zi am să te iau de mână și am să îți arăt marginea lumii. o să scobesc în ea cu degetul și o să te întreb ce crezi că e dincolo de pielea ei.
Austriacul a avut dreptate: o simfonie trebuie să cuprindă în ea lumea. Uneori îmi place să cred că nimic altceva nu contează în afară de muzică.
Am devenit, poate, un existențialist fără să îl fi citit vreodată pe Kierkegaard. În ultimii cinci ani nu am făcut nimic, am fost ocupat să devin.
Mă întreb dacă tu exiști cu adevărat altfel decât în afara ochilor mei. Mă întreb dacă nu cumva dispari atunci când îmi întorc ochii în altă parte și reînvii numai atunci cînd te gândesc și te caut.
imperiile încă stau așezate iar cetățenii lor nu știu că noi de abia peste o mie de ani vom porni.
Munții nu știu ce va fi. Munții sunt singuri și își doresc să fie oameni. Munții își doresc să se scuture de zăpadă și de pietre.
Azi am aflat că trebuie să mă feresc de colțul unui cub, de locul unde pereții se unesc cu tavanul.
când simt că nu îți sunt destul e ca atunci când calci în smoală și îți rămîne talpa piciorului în urmă.