Ce va fi

Munții nu vorbesc, munții ascultă.
În munți, râurile curg ca o lacrimă,
aceleași râuri menite să ajungă mări
cu marinari, corăbii și sirene.

Dar munții nu plâng, ei ascultă Mahler
și își doresc să poată vorbi, să poată cânta,
să fie oameni și oamenii să știe ce simt oamenii,
își doresc să poată lupta mai mult decât a fi pur și simplu.

Dar munții nu știu ce va fi.
Nomazii din stepe nu știu nici ei ce va fi.
Un singur demon știe dar astăzi doarme singur și trist
pentru că râurile curg ca o lacrimă
peste munții care nu pot schimba nimic
din faptul că ele vor deveni mări cu marinari, corăbii și sirene.

Munții sunt singuri și își doresc să fie oameni.
Munții își doresc să se scuture de zăpadă și de pietre.

Un om ar face asta acum tresărind și ridicîndu-și gulerul paltonului.
Un munte, după un milion de ani.
Sau după zece, dacă își dezlănțuie vulcanul dinăuntru.

Dar până atunci, râurile curg sărate ca o lacrimă.