Îmi amintesc că eram

Jumătate din viața mea este un șir dezlânat de întâmplări rămase ale nimănui, nici măcar ale mele, nici măcar ale lor. Au trecut neobservate și s-au așezat cuminți în întuneric, fără vreun blitz care să le șoptească mai stai un pic, să zicem vreo cincizeci de ani.

Așa am ajuns într-o iarnă să merg 14 ore pe Făgăraș fără să îmi amintesc azi decât că eram un pic obosit și că mâncam de sete dintr-o pungă de hârtie drajeuri cu nițică zăpadă, alcătuire căreia i-am zis înghețată Făgăraș. Îmi mai amintesc numele Erwin, Thomas, ceai cu rom și o poveste cu Pamir. Atât a mai rămas dintr-un Făgăraș întins pe cinci zile. Poate l-aș fi uitat cu totul, dacă azi nu aș mai fi păstrat o hârtie albastră pe care scrie „se adeverește că” puncte puncte puncte „dragoș șerban” puncte puncte puncte „ascensiunea gradul 4 plus” puncte puncte puncte.

În lipsa altor adeverințe, din toate întîmplările au mai rămas doar câteva idei. Ideea că ceva s-a petrecut acolo, că eram niște oameni printre care eu, că eram, că eram…

Din prima jumătate a vieții mele îmi amintesc că eram.