Azi caut lumina mai degrabă în mine, o văd galbenă ca dintr-o lumânare atunci când reușesc cu măselele încleștate să gândesc altfel decât prin cuvinte.
Mă aflu rotund și neasemuit de întins, cu obrajii albaștri și verzi, dacă n-aș ști aș crede că pielea mi-e reavănă aici, dedesubt, unde mă agăț de gânduri ca de o rădăcină.
În Tbilisi, alchimia kartveliană începe în momentul în care cineva îți spune „ce mă bucur că am început să te aud când îmi scrii”. Tot ea se desăvârșește când cineva îți spune „mi-e teamă c-ai să mă părăsești”.
Așa înțeleg eu monoteismul, să mă fac mic cât un efect și să mă închin cauzei.
văd un trup apăsat cu tălpile pe pământ și înțeleg că așa stau lucrurile, că trupul nu va zbura niciodată ci numai cel ce îl vede de sus în jos va zbura
o văd cum crește lucioasă și rece în spatele pleoapelor mele închise unde, oricât m-aș chinui, nu se mai face întuneric nici noaptea.
ce fericiți sunt copiii mei veniți din stepă când aud în pădurile nordului pentru prima oară cuvântul „frunză”
ai ajuns să îți muști din ieri ca dintr-o coadă, chiorule, ca să îți faci loc să crești mâine
corbii îmi spun să citesc, îngere
Zâmbea așa, într-o doară, parcă fără să îl intereseze că la un moment dat are să rămână o sumă de idei puse într-o formă cursivă.
și în timp ce izbeam cu ciocanul în cui de fiecare dată ridicam ochii spre cer - uite, Doamne, că și viața asta e un fel crucificare, doar că e pătrată pe fond alb.
Vai, ce moale și drăguț motănel a crescut ca o fructă în jurul unei singure pene de demon. Nu ca să îl apere pe el, ci ca să îi ferească pe oameni de înțepătura vârfului ei veninos.