mi-e greață la gândul că aș putea pleca de lângă tine, simt că parcă mi-aș vărsa sufletul.
Timpul stelelor este altul decât timpul nostru. Ele nici nu știu că existăm, oh, dacă ar ști.
Nu e nimic aici din ce visați, nici oglinzile nu sunt oglinzi, nici ideile idei, lăsați orice speranță, doar noi suntem noi
Nu am nimic decât nisip din timpul meu, scrâșnește-l așa cum eu îți strâng între măsele umbra.
tăioasă zăpadă într-o iarnă ca o oglindă, copacii oglindă, eu cu tălpile zdrelite prin mine
Să nu care cumva să mă transformi în arhivă, într-o sumă de ani de aici până aici, într-o sumă de gânduri - ce a fost cum ar fi - îmi e groază de limite așa cum îmi e groază de eșec, atunci se trezește tătarul din mine gata să te închidă într-o colivie de aur.
numai noi suntem puternici, liberi copii ai timpului, pururi născători de înșine în oricând și oriunde, închinători la fluier și la tamburină, cheia porții noastre de nomazi
învelit în idei ca într-o ninsoare, eu sunt întârzierea din secundele pasagerilor, un eretic fără bilet și îmbrăcat subțire.
Dacă tu n-ai mai fi, mi-aș cumpăra un fluier, aș învăța să cânt și aș muri.
Poate de fapt sunt o sepie. În cele din urmă, din mine va rămâne un singur os alb, să îl numim suflet.
eu trebuie să întregesc bursucul cu dungile lui albe și negre, cu ghearele lungi pentru săpat vizuină și dinții puternici încleștați în curaj.
deciziile sunt puncte pe fețele zarului, ascunde-l sub copita calului meu, eu sunt un punct, adevărul este un punct, pământul este și el un punct