Trei sute de mii

trei sute de mii de mongoli de-a călare
am să îți trimit la porțile cetății,
fiecare din ei crunt și tăios,
mic la stat cât un blestem rostit pe vârful limbii.

trei sute de mii de năpaste,
de șfichiuri de bici și săgeți
în fața zidurilor tale,
timpule cu pereții de sticlă și fotolii de piele,
amintește-ți de ele –
de îngenuncheata Vienă,
de Bagdad și Kiev!
timpule cu pereții de sticlă
care crezi că m-ai închis,
că m-ai înghițit nemestecat –
încă sunt viu și mi-i strig:
Dorbei, Subutai, Ogodei!

îi auzi?
icnește pământul sub copitele hoardelor mele,
păcătosule cu opt colțuri și șase fețe străvezii!