Culorile ochilor mei

respirația mea îngheață
sau poate cuvintele
de aceea nu le rostesc
de aceea azi îmi țin suflul în plămâni
și încerc să mi-i scot prin ochi ca un abur
cu multe culori pe care le-am trăit împreună,
la început au fost florile
după care lumina venită din ele
din tine înflorită
ești coaptă
miroși a pâine
viața ta este grâu
a mea e pădure,
sunt greu de pătruns și încâlcit
și e greu să mai crești în umbra mea rece,
spre deosebire de stepă aici nu alergi,
înaintezi temător cu toporul în mână
și caii nu ne sunt de niciun folos.

mongolii din hoardele mele au crescut,
nu le mai e frică de apăsarea muntelui,
acum sunt înalți și poartă bărbi lungi
pe care uneori le împletesc în codițe;
ce fericiți sunt copiii mei veniți din stepă
când aud în pădurile nordului
pentru prima oară cuvântul
„frunză”.