Vis postatomic

Am visat că treceam Dunărea spre bulgari cu prietenul meu Vultur,
el avea plete ca acum douăzeci de ani iar eu nu știu ce aveam
în afară de un rucsac foarte greu în spate.

Dunărea curgea sub noi care ne târam pe o schelă dintr-un combinat prăbușit
așa cum se mai prăbușesc uneori copacii și unesc malurile,
să fi fost la Giurgiu sau la Turnu Măgurele nu știu,
dar oamenii de acolo erau mici și purtau halate albe,
alți oameni erau tot mici și purtau haine verzi
ascunși în ruinele blocurilor de tip hrușciovka
dărâmate cumva în ele însele.

Șerban s-a luminat la față atunci și a înțeles că visează viitorul,
exclamând în fața visului său ca Odin în fața Völvei –
acesta este Ragnarök!
așadar până la urmă chiar va fi război,
ia să îmi caut iute în pod sulița, toporul și sabia!

Vultur mi-a zis băi, lasă dracului mitologia nordică și hai mai departe
că uite cât mai avem de mers,
iar eu l-am ascultat și m-am întors în vis continuând să mă târăsc
pe o schelă dintr-un combinat prăbușit
așa cum se mai prăbușesc uneori copacii și unesc malurile.

Mă târam, mă târam și Dunărea curgea dedesubt neagră ca smoala.

Iubita mea citea, între timp, despre zeii Olimpului și îmi punea întrebări
fără să știe că eu visez viitorul cu capul între coapsele ei.

Însuși Odin mi-a întins atunci un pahar cu mied, spunându-mi:
bea, să te faci mare,
bea, să te poți coborî în Hel să o salvezi
din locul în care fluviile curg negre ca smoala.

Hail!