Despre liniște și alte personaje

Azi au fost trei.

Primul sorbea din cafea și înota în alcătuiri concrete
precum ceașca, precum fereastra dreptunghiulară
și felia de pâine albă așezată cuminte pe pervaz.
Era li-niș-tit.

Al doilea plutea ca o umbră pe cer și cerceta viitorul
cu îngeri și trâmbițe, cu geneze și puncte de vedere,
cu hermeneutica judecății faptelor și frica din spatele ideii
„dacă nu este așa, dacă nimic nu există ca atare și totul este plăsmuit?”

Al treilea se făcuse mic și se lăsase pe vine –
poate din dorința de a se face una cu pământul –
în vreme ce în jurul lui mongolii își struneau caii fioroși
și îi strigau Nu nu nu nu nu nu nu nu!
Era în-fri-co-șat.

Unde ești, îngere, îl chema în gând.
Vino să mă înveți să dansez și să mă săruți pe frunte.