Căderea Bagdadului
Suntem tare fragili cum ne unduim între elemente, cu o gură de aer în plămâni înainte să ne scufundăm și să realizăm că între a fi și a nu fi este un metru și între apă și aer o linie supusă legilor.
Uneori, marele han Ogodei se întinde pe o parte și visează un corb cu aripile negre. Îl vede cum plutește pe cer și devine pentru o fărâmă de gând el însuși un corb cu ochii ageri, privindu-se pe sine cum plutește pe pământ așa întors pe o parte, fără să dea din mâini ca din aripi.
Închide ochii și privește atent, Ogodei, îi spune corbul. Ogodei îi închide și nu mai e singur în stepă, în el așteaptă înțepenite 99 de ființe, 55 albe și 44 negre. Atunci se sperie și tresare, scoate iute o săgeată din tolbă și își strunește arcul spre cer, trimițând-o spre corb.
Cine ești tu, Ogodei, îl întreabă corbul cu o aripă frântă. Cel care vede cu ochii cerul sau cel care se vede pe el din înalt? De aceea ți-e frică de singurătate, pentru că în tine sunt 99 de ființe și câteodată, mai ales când e liniște, unele îți vorbesc? De aceea ai nevoie de hoarde și cai, să urlați împreună și să nu mai auziți ce se aude în liniște? Ai nevoie să te întrupezi prin ochii lor, să auzi prin gurile lor, să fii puternic numai atunci când ei îți cad la picioare?
Uneori, marele han Ogodei se întinde pe o parte alături de ea și privește corbii.
– Vreau ca laptele din țâțele tale să fie al copiilor noștri și ei să crească ascultând senini liniștea din gălăgia vrăbiilor, îi zice cu ochii spre cer.
– Te poți abandona unei clipe așa cum te abandonezi unui om, îi răspunde ea, iar el se gândește că toate deciziile pe care le-ar putea lua așteaptă cuminți într-o buclă minusculă ascunsă între „acum este” și „mâine ar putea fi”.
– Stelele mi-au zis: ești așa de frumoasă, așa mi-au zis în cor uitându-se la mine cum stau atârnată de pământ ca de tavan. Lupoaica mea albă miroase a lapte și ofrande.
– Când îmi lipesc fruntea de pământ, uneori îl aud. Singura ofrandă sunt faptele tale, așa îmi spune.
– Eu sunt cea mai tânără primăvară din univers, Ogodei.
Ogodei se întoarce pe o parte cu ochii spre cer și visează. Nu peste multă vreme, nepotul său Möngke îl va felicita pe Hulagu după ce va arde Bagdadul. Dar azi, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.
(pictură de: Zayasaikhan Sambuu)