Sala oglinzilor

trăiesc prin amintirile voastre despre mine,
pietrelor, oamenilor, cailor.

a crescut în mine ceva care vede în voi
dincolo de culori și mai departe de forme,
a crescut în mine ceva care percepe amintiri
așa cum portarul de la Bistro Ateneu percepea timpul
ca pe o muzică grea
în seara aceea cu viori rezemate pe geam
și foarte puțini clienți.

sunteți frumoase, pietrelor,
sunteți frumoși, cailor,
sunteți norocoși, oamenilor,
atunci când aveți viziuni
despre cum ar fi să paști liniștit.

eu sunt o piatră, un om, un cal;
am fost portar, dar nimeni nu își mai amintește asta,
doar eu viorile, doar eu trotuarele prăfuite
și timpul ca pe o muzică grea, atât de grea
în care mă scufundasem până la glezne.

au crescut oglinzi în jurul meu
peste pietre, peste oameni și cai,
peste tine.