Stepa iepei

O iapă neîmblânzită în stepă.
Mi-am întins palma în fața ochilor ei și a fornăit
bătând mulțumită din picior.

Am acești ochi, mi-a zis, e ceva în spatele lor care doare
și atunci mă fac mică, mică și chircită
ca un pui de om.

Am acești ochi, mi-a zis, e ceva în spatele lor care ustură
și atunci plâng și mă ridic pe două picioare înaltă până la cer,
tu nu mă poți cuprinde,
nu,
tu îmi vezi doar burta caldă și îmi bei laptele să mă îmblânzești
să nu mai plâng, să nu mă mai ridic.

Te văd, neîmblânzito.
Te-ai așezat.
Mâncai demult nemărginirea stepei ca o lăcustă iarba,
acum te-ai așezat și rumegi mulțumită în fața mea,
te-ai așezat și îmi lingi din palma întinsă timpul
ca pe un drob de sare.

Te-ai așezat și ai coama udă și ochii plini și lapte cald.
Îți curge miere pe obrazul lung atunci când plângi.
Am să te încalec într-o zi și împreună vom stăpâni hoardele de aur.
Mă vei ruga să iert, îi voi ierta.
Ei vor fi mici și vor șopti în urmă:
Acesta este Ogodei cu iapa lui.
E vremea lor.