Benim dağ (muntele meu)
după atâția ani te-am revăzut și ți-am cântat așa tăcut precum mă știi și te-am rugat cântând în fluierul scobit din osul meu un pic albit cu fiecare pas ce am pășit
după atâția ani te-am revăzut și ți-am cântat așa tăcut precum mă știi și te-am rugat cântând în fluierul scobit din osul meu un pic albit cu fiecare pas ce am pășit
azi am văzut porumbelul zburând printre ghearele uliilor; era negru de fum și cerul albastru pătat cu un sânge ca laptele dulce de pasăre, era negru de fum și zbura printre zdrențe de cer sfâșiate cu ciocul de ulii,
acum treizeci de ani, oamenii își vorbeau cu altfel de cuvinte, alese pe sprânceană, literă cu literă, cu vocala lustruită astfel încât să lucească prin dinți a curat când e spusă.
Îți zic nebun descoperindu-mi capul în timp ce cu o mână mi-aș aranja reverul de la haină.
ce să facem, asta e, poate se mai răcește apa, așa îmi spunea numărând pe degete hamsiile printre înghițituri de votcă limpede.
Ar fi absurd să te aud, să te înțeleg, să încerc să te înțeleg atâta timp cât știu că ai contur. Îl văd peste tine ca pe o aură desenată cu creionul chimic, întunecată de jur împrejur.
Despre morți numai de bine, despre vii numai uitare; E valabil pentru oricine amintit după ce moare.
aici timpul trece altfel, împrăștiat pe câte trei sau poate patru generații împreună. aici miroase altfel, a vii boltite și a tei, a corcoduși și a scândură bătrână.
Aștept zăpada să cadă și anul ăsta peste iarbă iar eu să mă ascund sub straturi groase de molton și-n ascunziș să joc din nou o leapșă și-un șotron, ca un copil ce sunt, ascuns sub haine groase și o barbă.
tu ești egală cu viteza luminii mele la pătrat.
mi se presară gândul, mamă, înspre pământ să prindă rădăcini de buruiană, să înflorească buruiana un cuvânt și să-l rostesc să aflu cum te cheamă.
podul este locul unde jucăriile îmbătrânesc singure fără de copil