Grădina de pe Sportului
Va muri Colentina bătrână cu grădini și uluci peste un timp, descărnată de pomi și de oameni bătrâni; unde ieri mai creșteau încă nuci și salcâmi mâine-or crește din piatră alte blocuri și cruci.
Va muri Colentina bătrână cu grădini și uluci peste un timp, descărnată de pomi și de oameni bătrâni; unde ieri mai creșteau încă nuci și salcâmi mâine-or crește din piatră alte blocuri și cruci.
Dacă aș fi tramvaiul 21 m-aș însura numaidecât cu o tramvaiță elegantă de la Astra Vagoane Arad
aici, visele sunt scânduri bătute gospodărește în gard și date cu bidineaua înnegrită în păcură, să nu putrezească în uitare.
Era târziu și în stația de troleibuz stăteau trei oameni: unul se prăbușea, altul striga la el și al treilea se întreba ce e conștiința.
Mi-e teamă că din nebăgare de seamă mă voi micșora, curios și neatent cum mă știi, până la nivelul unui quarc
Mă uit atent la pieptul tău și nu înțeleg de ce nu am aflat până azi cum crește din el o vână groasă de caprifoi
Casa mea a lăstărit și în vârful fiecărui lăstar a înflorit după aceea o pisică.
Copacii sunt moi ca o meduză lăsată la soare și se topesc șiroind în verde și cafeniu ca unsoarea scursă demult din Exxon Valdez.
Nu există sâmburi pătrați și nici linii intersectate sângeros între vii. Nu există celule pătrate. Nu există unghi ascuțit între oameni. Capul lor este rotund ca pentru mângâiere.
azi am aflat ca ceata se cerne-n picatura si pica in frunti batranii care se plimba in parc si incet se sterg pe frunte cu incheietura mainii asa cum bunatatea mai sterge din nevoi si cate un pic apoi din suferinta lumii
– Amară e cucuta din pahar, o, rege Bagrat, dar dulce o simt în sânge, îți jur pe Ararat. Când voi sorbi-o toată și fi-voi trup răpus îți cer, mărite rege, să mă așezi pe Elbrus. – Pe Elbrus, Amirani, vei sta neîngropat și ciugulit de vulturi pe-o stâncă așezat.
Ferește-te doar de mersul fără vise pentru că ochii neînchiși la timp prind lacrimi.