Sînteți frumoasă, doamnă
Cum aș putea să vă spun, doamnă, că sînteți frumoasă, cînd uitați ce tulburare a timpului riscăm...
Cum aș putea să vă spun, doamnă, că sînteți frumoasă, cînd uitați ce tulburare a timpului riscăm...
Metrouri grăbite, peroane, mulțime, cărți răsfoite între stații, o mie de pagini și vieți.
În jurul meu aleargă un struț cu pene de mătase, eu i le smulg pe rând apoi le vând cui vrea să aibă câte o pană din ce sunt, și păcătos și sfânt.
când răsare luna plină pe bucata mea de cer înnorată sau senină... :)
în fiecare om există o casă și fiecare om e casă pentru cineva, o casă cu acoperiș de tablă sub care se adună câteodată musafiri; unii stau cinci minute la o cafea, alții rămân și nu mai pleacă.
în Plumbuita miroase a frunză udă, a baltă, a reavăn și a retrocedări.
atâta crăciun încape într-o sacoșă venită din piață încât devine o povară ce lasă pe scara tramvaiului o picătură grea de sânge de porc.
câteodată chiar se întâmplă ceva pe aici, trebuie doar să îți amintești unde ai ascuns sacoșa cu noutăți.
e prima iarnă în care soarele e altfel decât îl știam, e mai departe și mai mic și mă întreb dacă el pleacă sau eu fug de el cu pământ cu tot.
suntem doar noi aici și Jupiter pe cer, avem și ceai și zahăr și lumea pare mică și templul e departe cu lumea lui cu tot.
îmi iese un șarpe din frunte unduitor precum eșarfa de mătase a timpului furat oamenilor în trecut, semn că azi e prea mult
- Vrei să mai iei o lingură de supiță? Nici o ceșcuță din ploaia aia caldă de vară, condimentată cu miros de frunză de nuc și o idee de iarbă?